închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri substantiv feminin închiaburire
închiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închiaburésc, imperf. 3 sg. închiabureá; conj. prez. 3 să închiabureáscă verb închiaburi
încheaburésc v. tr. Fam. Fac cheabur [!], îmbogățesc. verb încheaburesc
| închiaburire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | închiaburire | închiaburirea |
| plural | închiaburiri | închiaburirile | |
| genitiv-dativ | singular | închiaburiri | închiaburirii |
| plural | închiaburiri | închiaburirilor | |