închiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închiaburésc, imperf. 3 sg. închiabureá; conj. prez. 3 să închiabureáscă verb închiaburi
încheaburésc v. tr. Fam. Fac cheabur [!], îmbogățesc. verb încheaburesc
| închiaburi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) închiaburi | închiaburire | închiaburit | închiaburind | singular | plural | ||
| închiaburind | închiaburiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | închiaburesc | (să) închiaburesc | închiabuream | închiaburii | închiaburisem | |
| a II-a (tu) | închiaburești | (să) închiaburești | închiabureai | închiaburiși | închiaburiseși | ||
| a III-a (el, ea) | închiaburește | (să) închiabureai | închiaburea | închiaburi | închiaburise | ||
| plural | I (noi) | închiaburim | (să) închiaburim | închiabuream | închiaburirăm | închiaburiserăm | |
| a II-a (voi) | închiaburiți | (să) închiaburiți | închiabureați | închiaburirăți | închiaburiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | închiaburesc | (să) închiaburească | închiabureau | închiaburiră | închiaburiseră | ||