încheietură definitie

încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ. substantiv femininîncheĭetură

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri substantiv femininîncheietură

încheietură f. 1. rezultatul încheierii; 2. articulațiune, loc de încheiat: încheietura mânecei, încheietura oaselor. substantiv femininîncheietură

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. substantiv femininîncheietură

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîncheietură

încheietură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular încheietu încheietura
plural încheieturi încheieturile
genitiv-dativ singular încheieturi încheieturii
plural încheieturi încheieturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z