încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ. substantiv femininîncheĭetură
încheietură f. 1. rezultatul încheierii; 2. articulațiune, loc de încheiat: încheietura mânecei, încheietura oaselor. substantiv femininîncheietură
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. substantiv femininîncheietură
încheietură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | încheietură | încheietura |
plural | încheieturi | încheieturile | |
genitiv-dativ | singular | încheieturi | încheieturii |
plural | încheieturi | încheieturilor |