încheia definitie

închéĭ, a -eĭá v. tr. (d. cheĭe). Îmbumb, fixez pin [!] nasturĭ: îmĭ încheĭ haĭna. Termin, formez sfîrșitu: acest ploton încheĭe compania. Fig. Încheĭ pace, alianță, fac pace, alianță. Încheĭ socoteala, termin socoteala. V. intr. Trag concluziunea, conclud: e bine să n´aĭ nevoĭe de nimenĭ, încheĭe el. V. refl. Mă îmbumb: mă încheĭ la haĭnă. Mă unesc, mă împreun: încheĭetura e locu unde se încheĭe doŭă lucrurĭ. verb tranzitivîncheĭ

încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd verb tranzitivîncheia

încheià v. 1. a prinde cu copci, a lega: a încheia nasturii, cămașa; 2. a se articula: unde se încheie brațul cu umărul; 3. a termina: sprâncenele arcate fruntea albă i-o ’ncheie EM.; 4. a concentra: numai în arc se încheia meșteșugul și puterea omului aceluia CR.; 5. a face la sfârșit: a încheia pace, socoteli.4 [Lat. CLAVARE]. verb tranzitivîncheià

ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a dresa un act oficial. – Lat. inclavare. verb tranzitivîncheia

încheiá (închéi, încheiát), vb. – 1. A îmbina, a uni, a asambla. – 2. A împreuna, a articula. – 3. A închide, a sfîrși, a termina. – 4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. – 5. A redacta, a alcătui un act oficial. – 6. A prinde în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. – 7. A pune capăt. – 8. (Refl.) A se limita, a se rezuma la... – Mr. ncl’iare. De la cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau direct dintr-un lat. *inclaviare (Pascu, Beiträge, 15). Der. din lat. inclāvāre, de la clāvus (Pușcariu 815; REW 2392; DAR) este mai puțin probabilă, și însuși Pușcariu, Dacor., IV, 708-10, admite o încrucișare cu cheie. Cf. cheotoare. Der. încheiere, s. f. (final, sfîrșit); încheiat, adj. (terminat; determinat, precis; prins în nasturi); încheietor, s. m. (montor); încheietor, s. n. (croșetă pentru încheiat nasturii); încheietoare, s. f. (crestătură, fantă; articulație; butonieră; plantă, Sideritis montana); încheietură, s. f. (articulație; loc unde se împreunează două bîrne; înv., articol; înv., concluzie), pe care DAR îl derivă de la un lat. pop. *clautūra, care nu pare necesar; descheia, vb. (a desface nasturii); încheibăra (var. încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba), vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu der. de la încheia cu un suf. expresiv neclar, cf. încăibăra, înhărbăla (după Pușcariu, Dacor., IV, 712-20 și DAR, de la un lat. *incalvarĭāre, de la calvaria „hîrcă”, soluție ce nu pare convingătoare; după Tiktin și Scriban, în legătură cu încăibăra). verb tranzitivîncheia

a se încheia la gură expr. a fi discret; a nu trăda. verb tranzitivaseîncheialagură