înceta definitie
încețéz v. tr. Umplu de ceață: zarea s´a încețat. – Și încețoșez: ochiĭ mi-ĭ încețoșa (CL. 1922, 370). temporar încețez
încetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceteáză verb tranzitiv înceta
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare). verb tranzitiv înceta
încetà v. 1. a nu mai continua; 2. a se sfârși: a încetat din vieață. verb tranzitiv încetà
1) încetéz v. intr. (d. încet). Nu maĭ continuŭ [!], contenesc, stîmpesc, tinchesc: ploaĭa a încetat de tot saŭ puțin. Încetez din viașă, mor. V. tr. Opresc, sfîrșesc: încetez vorba, acțiunea. verb tranzitiv încetez
2) încetéz v. tr. (d. ceată; vsl. četati sen, a se înceta). Vechĭ. Bag în ceată. V. refl. Mă bag în ceată, mă asociez. – Și încitez și încitesc. verb tranzitiv încetez
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului înceta
| înceta | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) înceta | încetare | încetat | încetând | singular | plural | ||
| încetând | încetați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | încetez | (să) încet | încetam | încetai | încetasem | |
| a II-a (tu) | înceți | (să) încetezi | încetai | încetași | încetaseși | ||
| a III-a (el, ea) | încetează | (să) încetai | înceta | încetă | încetase | ||
| plural | I (noi) | încetăm | (să) încetăm | încetam | încetarăm | încetaserăm | |
| a II-a (voi) | încetați | (să) încetați | încetați | încetarăți | încetaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | încetează | (să) încete | încetau | încetară | încetaseră | ||