încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă verb tranzitiv încetățeni
încetățenì v. a da drepturile de cetățean. verb tranzitiv încetățenì
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. verb tranzitiv încetățeni
încetățenésc v. tr. Fac cetățean, naturalizez, împămîntenesc. V. refl. Mă naturalizez. Fig. Mă răspîndesc, intru în obiceĭ: obiceiu de a bea ceaĭ se încetățenise între eĭ. verb tranzitiv încetățenesc
| încetățeni | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) încetățeni | încetățenire | încetățenit | încetățenind | singular | plural | ||
| încetățenind | încetățeniți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | încetățenesc | (să) încetățenesc | încetățeneam | încetățenii | încetățenisem | |
| a II-a (tu) | încetățenești | (să) încetățenești | încetățeneai | încetățeniși | încetățeniseși | ||
| a III-a (el, ea) | încetățenește | (să) încetățeneai | încetățenea | încetățeni | încetățenise | ||
| plural | I (noi) | încetățenim | (să) încetățenim | încetățeneam | încetățenirăm | încetățeniserăm | |
| a II-a (voi) | încetățeniți | (să) încetățeniți | încetățeneați | încetățenirăți | încetățeniserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | încetățenesc | (să) încetățenească | încetățeneau | încetățeniră | încetățeniseră | ||