ÎNCENUȘÁRE s. f. v. încenușa. [DLRM] substantiv femininîncenușare
ÎNCENUȘÁ, încenușez, vb. I. Refl. (Rar) 1. A se preface în cenușă. 2. A deveni cenușiu. ♦ (Despre lumina zilei) A se mohorî, a-și pierde strălucirea. [Var.: încenușí vb. IV] – Din în- + cenușă. verbîncenușa
încenușéz v. tr. Umplu de cenușă saŭ acoper [!] cu cenușă. verbîncenușez
încenușare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | încenușare | încenușarea |
plural | încenușări | încenușările | |
genitiv-dativ | singular | încenușări | încenușării |
plural | încenușări | încenușărilor |