!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă verb tranzitivînavuți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). verb tranzitivînavuți
înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc. verb tranzitivînavuțesc
înavuțit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înavuțit | înavuțitul | înavuțită | înavuțita |
plural | înavuțiți | înavuțiții | înavuțite | înavuțitele | |
genitiv-dativ | singular | înavuțit | înavuțitului | înavuțite | înavuțitei |
plural | înavuțiți | înavuțiților | înavuțite | înavuțitelor |