!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă verb tranzitiv înavuți
înavuțì v. a (se) face avut. verb tranzitiv înavuțì
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). verb tranzitiv înavuți
înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc. verb tranzitiv înavuțesc
| înavuți | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) înavuți | înavuțire | înavuțit | înavuțind | singular | plural | ||
| înavuțind | înavuțiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | înavuțesc | (să) înavuțesc | înavuțeam | înavuții | înavuțisem | |
| a II-a (tu) | înavuțești | (să) înavuțești | înavuțeai | înavuțiși | înavuțiseși | ||
| a III-a (el, ea) | înavuțește | (să) înavuțeai | înavuțea | înavuți | înavuțise | ||
| plural | I (noi) | înavuțim | (să) înavuțim | înavuțeam | înavuțirăm | înavuțiserăm | |
| a II-a (voi) | înavuțiți | (să) înavuțiți | înavuțeați | înavuțirăți | înavuțiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | înavuțesc | (să) înavuțească | înavuțeau | înavuțiră | înavuțiseră | ||