ÎNAURÁ vb. I. v. înauri. verb tranzitivînaura
înaura | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înaura | înaurare | înaurat | înaurând | singular | plural | ||
înaurând | înaurați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înaurez | (să)înaurez | înauram | înaurai | înaurasem | |
a II-a (tu) | înaurezi | (să)înaurezi | înaurai | înaurași | înauraseși | ||
a III-a (el, ea) | înaurează | (să)înaurai | înaura | înaură | înaurase | ||
plural | I (noi) | înaurăm | (să)înaurăm | înauram | înaurarăm | înauraserăm | |
a II-a (voi) | înaurați | (să)înaurați | înaurați | înaurarăți | înauraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înaurează | (să)înaureze | înaurau | înaurară | înauraseră |