!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză verb tranzitivînaripa
înaripà v. 1. a căpăta aripi: calul se ’naripă BOL.; 2. fig. a se avânta: atunci se ’naripeăzâ neîmpăcatu-mi dor AL. verb tranzitivînaripà
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. verb tranzitivînaripa
înaripéz și aripéz v. tr. Daŭ aripĭ, pun aripĭ, înzestrez cu aripĭ. – Vechĭ și întraripéz. verb tranzitivînaripez
înaripare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | înaripare | înariparea |
plural | înaripări | înaripările | |
genitiv-dativ | singular | înaripări | înaripării |
plural | înaripări | înaripărilor |