!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri substantiv feminin înamorare
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. substantiv feminin înamorare
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză verb înamora
înamorà v. a se amoreza. verb înamorà
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș ’enamourer). verb înamora
*înamoréz (mă) v. refl. (it. innamorarsi, d. amore, amor). Mă îndrăgostesc, prind ĭubire de o ființă de alt sex. (E maĭ elegant de cît a se amoreza). verb înamorez
| înamorare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | înamorare | înamorarea |
| plural | înamorări | înamorările | |
| genitiv-dativ | singular | înamorări | înamorării |
| plural | înamorări | înamorărilor | |