!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză verbînamora
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș ’enamourer). verbînamora
*înamoréz (mă) v. refl. (it. innamorarsi, d. amore, amor). Mă îndrăgostesc, prind ĭubire de o ființă de alt sex. (E maĭ elegant de cît a se amoreza). verbînamorez
înamora | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)înamora | înamorare | înamorat | înamorând | singular | plural | ||
înamorând | înamorați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | înamorez | (să)înamorez | înamoram | înamorai | înamorasem | |
a II-a (tu) | înamorezi | (să)înamorezi | înamorai | înamorași | înamoraseși | ||
a III-a (el, ea) | înamorează | (să)înamorai | înamora | înamoră | înamorase | ||
plural | I (noi) | înamorăm | (să)înamorăm | înamoram | înamorarăm | înamoraserăm | |
a II-a (voi) | înamorați | (să)înamorați | înamorați | înamorarăți | înamoraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | înamorează | (să)înamoreze | înamorau | înamorară | înamoraseră |