ÎNALBĂSTRÍ vb. IV. v. înălbăstri. verb tranzitivînalbăstri
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă verb tranzitivînălbăstri
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. verb tranzitivînălbăstri
înalbăstrit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înalbăstrit | înalbăstritul | înalbăstrită | înalbăstrita |
plural | înalbăstriți | înalbăstriții | înalbăstrite | înalbăstritele | |
genitiv-dativ | singular | înalbăstrit | înalbăstritului | înalbăstrite | înalbăstritei |
plural | înalbăstriți | înalbăstriților | înalbăstrite | înalbăstritelor |