reduceri si promotii 2018
Definitie înțelege - ce inseamna înțelege - Dex Online

înțelege definitie

înțelég, -lés, a -lége v. tr. (lat. intéllego, -légere, d. inter, între, și légere, a culege. V. aleg 3, cu-leg, neglijez, lecțiune). Pricep, cuprind cu mintea: înțeleg ce spuĭ. Mă mulțumesc, îs satisfăcut: bețivu n´a înțeles nimica numaĭ dintr´un pahar. Admit, îmĭ place: înțeleg să beaŭ, nu să mă´mbăt; așa teatru maĭ înțeleg și eŭ! Înțeleg de cuvînt, ascult de cuvînt, mă supun vorbiĭ. Înțeleg, dar nu pricep (Iron.), nu înțeleg nimica. V. refl. Mă învoĭesc, cad de acord: m´am înțeles cu el să plec la amează, ne-am înțeles din preț. Mă învoĭesc, mă împogodesc, trăĭesc în pace: noĭ ne înțelegem bine cu lumea. Impers. A avea însemnarea de: pin [!] „corect” se înțelege „cinstit”. Se´nțelege! De sigur [!], fără îndoĭală! verb tranzitiv înțeleg

înțelége (înțelég, înțelés), vb.1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere.Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti. verb tranzitiv înțelege

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés verb tranzitiv înțelege

înțelege v. 1. a coprinde cu mintea: am înțeles; 2. a se învoi laolaltă: s’au înțeles să ne înșele; 3. a avea însemnarea: ce se înțelege prin acest cuvânt? [Lat. INTELLIGERE]. verb tranzitiv înțelege

ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. verb tranzitiv înțelege

A ÎNȚELEGE a bunghi, a percuta, a prinde șpilul, a-l tăia capul (să). verb tranzitiv aînțelege

a se înțelege din ochi (cu cineva) expr. a schimba (cu cineva) priviri încărcate de o semnificație ascunsă. verb tranzitiv aseînțelegedinochi

a nu înțelege de glumă expr. 1. a nu avea simțul umorului. 2. a fi foarte exigent. verb tranzitiv anuînțelegedeglumă

vorbim împreună și ne înțelegem separat prov. (adol.) folosit pentru a sublinia incompatibilitatea punctelor de vedere ale interlocutorilor. verb tranzitiv vorbimîmpreunășineînțelegemseparat

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului înțelege

înțelege   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înțelege înțelegere înțeles înțelegând singular plural
înțelegând înțelegeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înțeleg (să) înțeleg înțelegeam înțelesei înțelesesem
a II-a (tu) înțelegi (să) înțelegi înțelegeai înțeleseși înțeleseseși
a III-a (el, ea) înțelege (să) înțelegeai înțelegea înțelese înțelesese
plural I (noi) înțelegem (să) înțelegem înțelegeam înțeleserăm înțeleseserăm
a II-a (voi) înțelegeți (să) înțelegeți înțelegeați înțeleserăți înțeleseserăți
a III-a (ei, ele) înțeleg (să) înțelea înțelegeau înțeleseră înțeleseseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z