înșirui definitie
înșír, a -á v. tr. (d. șir. V. deșir). Așez în șir pin [!] ajutoru unuĭ băț, uneĭ ațe saŭ fixînd pe loc: a înșira covrigiĭ pe băț, mărgelele pe ață: oștile, santinelele pe drum. Fig. Expun, povestesc: să-țĭ înșir cum s´a întîmplat! V. refl. Mă așez în șir. Înșiră-te, mărgărite (mărgăritarule), lungește-te, vorbă, fără să te maĭ sfîrșeștĭ (vorbe scoase dintr´o poveste care nu se maĭ sfîrșea și aplicate povestirilor prea lungĭ. În vest înșir´te și șir´te, mărgărite). – Și înșiruĭ, înșiruĭésc și șiruĭésc: gunoaĭele se înșiruĭe în grămezĭ (ChN. I, 145). verb tranzitiv înșir
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie verb tranzitiv înșirui
înșiruì v. a pune în șir: umblă înșiruiți ISP. verb tranzitiv înșiruì
ÎNȘIRUÍ, înșirui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. verb tranzitiv înșirui
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului înșirui
| înșirui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) înșirui | înșiruire | înșiruit | înșiruind | singular | plural | ||
| înșiruind | înșiruiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | înșirui | (să) înșirui | înșiruiam | înșiruii | înșiruisem | |
| a II-a (tu) | înșirui | (să) înșirui | înșiruiai | înșiruiși | înșiruiseși | ||
| a III-a (el, ea) | înșiruie | (să) înșiruiai | înșiruia | înșirui | înșiruise | ||
| plural | I (noi) | înșiruim | (să) înșiruim | înșiruiam | înșiruirăm | înșiruiserăm | |
| a II-a (voi) | înșiruiți | (să) înșiruiți | înșiruiați | înșiruirăți | înșiruiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | înșiruie | (să) înșiruie | înșiruiau | înșiruiră | înșiruiseră | ||