înălțare definitie

înălțáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înălța. Înălțarea Domnuluĭ, Ispasu, o sărbătoare la 40 de zile după Paște; Înălțarea saŭ Ziŭa Cruciĭ, o sărbătoare la 14 Septembre [!] în amintirea uneĭ ceremoniĭ care s´a făcut la Ĭerusalim în onoarea cruciĭ supt [!] Eracliŭ. V. exaltare. substantiv feminin înălțare

înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri substantiv feminin înălțare

înălțare f. 1. acțiunea de a înălța; 2. numele a două sărbători: înălțarea Crucii (14 Sept.) și Înălțarea Domnului (40 zile după Paști). substantiv feminin înălțare

ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. substantiv feminin înălțare

înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic [!], construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez. verb tranzitiv înalț

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță verb tranzitiv înălța

înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt]. verb tranzitiv înălța

ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ◊ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul.Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. *inaltiare (< altus). verb tranzitiv înălța

a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție. verb tranzitiv aînălțazmeul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului înălțare

înălțare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înălțare înălțarea
plural înălțări înălțările
genitiv-dativ singular înălțări înălțării
plural înălțări înălțărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z