împuternicit definitie

credit rapid online ifn

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar. adjectivîmputernicit

împuternicit m. plenipotențiar, mandatar. adjectivîmputernicit

credit rapid online ifn

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici. adjectivîmputernicit

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 împuterniceáscă verb tranzitivîmputernici

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline. verb tranzitivîmputernicì

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. verb tranzitivîmputernici

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere. verb tranzitivîmputernicesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmputernicit

împuternicit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împuternicit împuternicitul împuternici împuternicita
plural împuterniciți împuterniciții împuternicite împuternicitele
genitiv-dativ singular împuternicit împuternicitului împuternicite împuternicitei
plural împuterniciți împuterniciților împuternicite împuternicitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z