împuternicire definitie

credit rapid online ifn

împuternicíre f. Acțiunea de a saŭ de a se împuternici. substantiv femininîmputernicire

împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri substantiv femininîmputernicire

credit rapid online ifn

împuternicire f. acțiunea de a împuternici: 1. restabilire; 2. plenipotență, mandat. substantiv femininîmputernicire

ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. substantiv femininîmputernicire

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 împuterniceáscă verb tranzitivîmputernici

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline. verb tranzitivîmputernicì

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. verb tranzitivîmputernici

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere. verb tranzitivîmputernicesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmputernicire

împuternicire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împuternicire împuternicirea
plural împuterniciri împuternicirile
genitiv-dativ singular împuterniciri împuternicirii
plural împuterniciri împuternicirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z