împuterésc și -éz v. tr. Vechĭ. Rar azĭ. Daŭ putere, întăresc (trupește). – Și puteresc. verb tranzitivîmputeresc
împuteri | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împuteri | împuterire | împuterit | împuterind | singular | plural | ||
împuterind | împuteriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împuteresc | (să)împuteresc | împuteream | împuterii | împuterisem | |
a II-a (tu) | împuterești | (să)împuterești | împutereai | împuteriși | împuteriseși | ||
a III-a (el, ea) | împuterește | (să)împutereai | împuterea | împuteri | împuterise | ||
plural | I (noi) | împuterim | (să)împuterim | împuteream | împuterirăm | împuteriserăm | |
a II-a (voi) | împuteriți | (să)împuteriți | împutereați | împuterirăți | împuteriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împuteresc | (să)împuterească | împutereau | împuteriră | împuteriseră |