ÎMPUPÍT, -Ă, împupiți, -te, adj. (Reg.) Îmbobocit; înmugurit. – V. împupi. adjectivîmpupit
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă verbîmpupi
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. verbîmpupi
împupésc v. intr. (d. pup 1). Ban. Trans. Îmbobocesc, înmuguresc: cu diamant împupite (ArhO. 1924, Ian. 29), răchită împupită (Șez. 36, 8). verbîmpupesc
îmbobocésc v. intr. Scot bobocĭ, vorbind de plante: criniĭ aŭ îmbobocit. – În Ban. împupésc. verbîmbobocesc
împupit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | împupit | împupitul | împupită | împupita |
plural | împupiți | împupiții | împupite | împupitele | |
genitiv-dativ | singular | împupit | împupitului | împupite | împupitei |
plural | împupiți | împupiților | împupite | împupitelor |