împúng, -púns, a -púnge v. tr. (lat. púngere, punctum, a împunge; it. púngere și púgnere, pv. ponher, fr. poindre, sp. pg. pungir. V. străpung, punct). Fac să intre vîrfu: a împunge pînza cu acu, pînea [!] cu cuțitu, un dușman cu lancea, cu sabia. Fig. Pișc, atac cu vorba: a o împunge la fugă, a împunge fuga, a o împăna la fugă, a porni în fuga mare. V. înțep, înghimp. verb tranzitiv împung
împúnge (împúng, împúns), vb. – 1. A înțepa. – 2. A lovi cu coarnele. – 3. A îmboldi, a stimula, a ațîța. – Var. (rară) punge. Mr. pung, pundziri. Lat. pungĕre (Pușcariu 795; Candrea-Dens., 1470; REW 6850; DAR), cf. it. pungere, prov. ponher, fr. poindre, sp., port. pungir. – Der. impungătură (var. împunsătură, împunsură, punsură, împunsoare), s. f. (înțepătură, junghi); împungător, adj. (care împunge); (îm)pungaci, adj. (care lovește cu coarnele); împungăli, vb. (a coase prost), cu suf. expresiv -li; împungăleală, s. f. (cusătură prost făcută); străpunge, vb. (a trece dintr-o parte într-alta, a pătrunde), cu pref. stră-, a cărui comp. poate fi și romanică, cf. trent. straponzer, friul. straponzi; străpungător, adj. (pătrunzător, cu vîrful ascuțit). verb tranzitiv împunge
împunge v. 1. a înțepa: a o împunge pe fugă, a porni în fuga mare; 2. fig. a ofensa cu vorba. [Lat. PUNGERE]. verb tranzitiv împunge
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns verb tranzitiv împunge
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. verb tranzitiv împunge
a împunge cu cornu’ expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. verb tranzitiv aîmpungecucornu
împunge | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) împunge | împungere | împuns | împungând | singular | plural | ||
împungând | împungeți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împung | (să) împung | împungeam | împunsei | împunsesem | |
a II-a (tu) | împungi | (să) împungi | împungeai | împunseși | împunseseși | ||
a III-a (el, ea) | împunge | (să) împungeai | împungea | împunse | împunsese | ||
plural | I (noi) | împungem | (să) împungem | împungeam | împunserăm | împunseserăm | |
a II-a (voi) | împungeți | (să) împungeți | împungeați | împunserăți | împunseserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împung | (să) împungă | împungeau | împunseră | împunseseră |