împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre adjectiv împungător
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. adjectiv împungător
| împungător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | împungător | împungătorul | împungătoare | împungătoarea |
| plural | împungători | împungătorii | împungătoare | împungătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | împungător | împungătorului | împungătoare | împungătoarei |
| plural | împungători | împungătorilor | împungătoare | împungătoarelor | |