ÎMPUNGĂLÍRE s. f. v. împungăli. [DLRM] substantiv feminin împungălire
ÎMPUNGĂLÍ, împungălesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A coase încet, fără dibăcie. – Din împung (prez. ind. al lui împunge). verb tranzitiv împungăli
împungălésc v. tr. (d. împung). Împung mult și des cu acu, cos: femeĭa împungălea pînza. verb tranzitiv împungălesc
| împungălire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împungălire | împungălirea |
| plural | împungăliri | împungălirile | |
| genitiv-dativ | singular | împungăliri | împungălirii |
| plural | împungăliri | împungălirilor | |