împuiere definitie

!împuiá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împúie/împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 să împúie/să împuiéze; ger. împuínd verb tranzitiv împuia

împuià v. 1. a face pui; 2. a se înmulți; 3. a umplea, a ameți: a împuia urechile, capul. verb tranzitiv împuià

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui. verb tranzitiv împuia

împuĭéz v. tr. (d. puĭ. V. puĭez). Umplu cu puĭ, cu oŭă (ca regina albinelor alveolele). Fig. (d. puĭ, înfloritură pe pînză). Umplu, împănez: a împuĭa capu cuĭva cu palavre, cu bocete. verb tranzitiv împuĭez