!împuiá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împúie/împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 să împúie/să împuiéze; ger. împuínd verb tranzitivîmpuia
împuià v. 1. a face pui; 2. a se înmulți; 3. a umplea, a ameți: a împuia urechile, capul. verb tranzitivîmpuià
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui. verb tranzitivîmpuia
împuĭéz v. tr. (d. puĭ. V. puĭez). Umplu cu puĭ, cu oŭă (ca regina albinelor alveolele). Fig. (d. puĭ, înfloritură pe pînză). Umplu, împănez: a împuĭa capu cuĭva cu palavre, cu bocete. verb tranzitivîmpuĭez
împuia | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împuia | împuiere | împuiat | împuind | singular | plural | ||
împuind | împuiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împuiez | (să)împuiez | împuiam | împuiai | împuiasem | |
a II-a (tu) | împuiezi | (să)împui | împuiai | împuiași | împuiaseși | ||
a III-a (el, ea) | împuie | (să)împuiai | împuia | împuie | împuiase | ||
plural | I (noi) | împuiem | (să)împuiem | împuiam | împuiarăm | împuiaserăm | |
a II-a (voi) | împuiați | (să)împuiați | împuiați | împuiarăți | împuiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împuiază | (să)împuie | împuiau | împuiară | împuiaseră |