împuțire definitie

2) împút și împuțésc, a -í v. tr. (lat. putesco, -éscere. V. put). Umplu de putoare. V. refl. Mă umplu de putoare, mă stric, mă descompun: cadavrele se împut la căldură. – Și împuț (vest). verb tranzitivîmput

împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă verb tranzitivîmpuți

ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. verb tranzitivîmpuți

împuțì v. 1. a umplea cu putoare; 2. a se strica, a căpăta miros rău. [Lat PUTESCERE]. verb tranzitivîmpuțì

împuțésc, V. împut. verb tranzitivîmpuțesc

peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt. verb tranzitivpeșteledelacapseîmpute