împuțicĭúne f. Vechĭ. Putoare, infecțiune. substantiv femininîmpuțicĭune
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. substantiv femininîmpuțiciune
| împuțiciune | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împuțiciune | împuțiciunea |
| plural | împuțiciuni | împuțiciunile | |
| genitiv-dativ | singular | împuțiciuni | împuțiciunii |
| plural | împuțiciuni | împuțiciunilor | |