împrumut definitie

împrumút adv. – În calitate de împrumut. Lat. promutuum (Diez, I, 235; Pușcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, Gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formații adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s. n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Pușcariu 794; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s. f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută). substantiv neutruîmprumut

1) împrumút n., pl. urĭ (d. împrumut 2). Acțiunea de a împrumuta. Lucru împrumutat. A da, a lua cu (saŭ în) împrumut, împrumut, mă împrumut. Lucru de împrumut, lucru împrumutat. substantiv neutruîmprumut

împrumút s. n., pl. împrumúturi substantiv neutruîmprumut

împrumut n. 1. fapta de a împrumuta; 2. lucru împrumutat. [Lat. PROMUTUUM, împrumut]. substantiv neutruîmprumut

2) împrumút, a -á v. tr. (lat. im-promútuo, -áre, d. mútuus, mutual, d. mutare, a muta; it. improntare, fr. emprunter). Daŭ cu condițiunea de a mi se restitui cu procent orĭ fără: a împrumuta pe cineva c´o pușcă, cu banĭ saŭ a împrumuta cuĭva o pușcă, niște banĭ. Ĭaŭ cu condițiunea de a restitui: a împrumuta de la cineva ceva. Fig. (după fr.). Daŭ, fac să imiteze de la mine: Româniĭ aŭ împrumutat Ungurilor cuvîntu „plăcintă” (palacsinta). Ĭaŭ, adopt: Româniĭ aŭ împrumutat de la Ungurĭ cuvîntu [!] „samă” (szám). V. refl. Ĭaŭ cu condițiunea de a restitui: mă împrumut cu ceva de la cineva. – Fals: a împrumuta ceva cuĭva cu înț. de „a te împrumuta cu ceva de la cineva” (după fr. emprunter quelque chose à quelqu´un). – Vechĭ și împromutez, prumut și aprumut. substantiv neutruîmprumut

ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. substantiv neutruîmprumut