potrívnic, -ă adj. și s. (maĭ vechĭ protivnic, d. vsl. protivĭnikŭ, opus, protivĭnŭ, opus, dușman). Rar. Adversar, dușman. Vechĭ. Potrivit, vrednic: potrivnic ție. – Vechĭ și împrot-, împotr-. substantiv masculin potrivnic
ÎMPROTÍVNIC s. m. v. împotrivnic. substantiv masculin împrotivnic
împrotívnic, V. potrivnic. substantiv masculin împrotivnic
| împrotivnic | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împrotivnic | împrotivnicul |
| plural | împrotivnici | împrotivnicii | |
| genitiv-dativ | singular | împrotivnic | împrotivnicului |
| plural | împrotivnici | împrotivnicilor | |