ÎMPROȚĂPÍRE s. f. v. împroțăpi. [DLRM] substantiv femininîmproțăpire
| împroțăpire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împroțăpire | împroțăpirea |
| plural | împroțăpiri | împroțăpirile | |
| genitiv-dativ | singular | împroțăpiri | împroțăpirii |
| plural | împroțăpiri | împroțăpirilor | |