împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă verb tranzitivîmprieteni
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. verb tranzitivîmprieteni
împrietenésc (vest) și -inésc (est) v. tr. Fac prieten: nevoĭa îĭ împrietenise. V. refl. Mă fac prieten: cînele une-orĭ se împrietenește cu pisica. – În Trans. împret-. Vechĭ și -tnicesc. verb tranzitivîmprietenesc
împrieteni | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împrieteni | împrietenire | împrietenit | împrietenind | singular | plural | ||
împrietenind | împrieteniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împrietenesc | (să)împrietenesc | împrieteneam | împrietenii | împrietenisem | |
a II-a (tu) | împrietenești | (să)împrietenești | împrieteneai | împrieteniși | împrieteniseși | ||
a III-a (el, ea) | împrietenește | (să)împrieteneai | împrietenea | împrieteni | împrietenise | ||
plural | I (noi) | împrietenim | (să)împrietenim | împrieteneam | împrietenirăm | împrieteniserăm | |
a II-a (voi) | împrieteniți | (să)împrieteniți | împrieteneați | împrietenirăți | împrieteniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împrietenesc | (să)împrietenească | împrieteneau | împrieteniră | împrieteniseră |