împreunătúră f., pl. ĭ. Rar. Locu unde doŭă lucrurĭ se împreună (juncțiune). substantiv femininîmpreunătură
împreunătură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | împreunătură | împreunătura |
plural | împreunături | împreunăturile | |
genitiv-dativ | singular | împreunături | împreunăturii |
plural | împreunături | împreunăturilor |