împrejurare definitie

credit rapid online ifn

împrejuráre f., pl. ărĭ (d. împrejur). Circumstanță. substantiv femininîmprejurare

împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri substantiv femininîmprejurare

credit rapid online ifn

Împrejurare f. circumstanță: împrejurările vieții. substantiv femininîmprejurare

ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. substantiv femininîmprejurare

împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură verb tranzitivîmprejura

împrejurà v. 1. a înconjura; îl împrejuraseră copiii NEGR.; 2. a închide cu gard: a împrejurat locul. [Lat. PRAEGYRARE]. verb tranzitivîmprejurà

ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. verb tranzitivîmprejura

împrejuréz v. tr. Înconjor [!], împresor: a împrejura un loc cu gard, îl împrejurase copiiĭ, (fig.) greutățile. verb tranzitivîmprejurez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmprejurare

împrejurare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împrejurare împrejurarea
plural împrejurări împrejurările
genitiv-dativ singular împrejurări împrejurării
plural împrejurări împrejurărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z