împrăștia definitie

împrắștiĭ, a -á v. tr. (d. praștie. V. împroșc). Răspîndesc, risipesc, arunc în toate părțile: vîntu împrăștie frunzele, artileria împrăștie dușmaniĭ. Trimete [!] în diferite locurĭ: comandamentu îșĭ împrăștié trupele. Fig. Ziarele împrăștie veștĭ. – Vechĭ și răsprăștiĭ. verb tranzitiv împrăștiĭ

împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind) verb tranzitiv împrăștia

împrăștiá v. 1. a arunca încoace și încolo: vântul a împrăștiat frunzele; 2. a trimite sau duce în diferite locuri: a împrăștia trupe; fig. a împrăștia o veste; 3. a pune pe fugă, în dezordine: i-a împrăștiat pe dușmani. [Lit. a arunca cu praștia: termen tehnic generalizat]. verb tranzitiv împrăștia

ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. verb tranzitiv împrăștia