împovărare definitie

împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii substantiv femininîmpovărare

ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. substantiv femininîmpovărare

împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză verb tranzitivîmpovăra

împovărà v. a încărca cu poveri, a copleși. verb tranzitivîmpovărà

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. verb tranzitivîmpovăra

împovăréz v. tr. (d. povară). Încarc mult, pun marĭ greutățĭ deasupra: a împovăra caru cu făĭnă. verb tranzitivîmpovărez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmpovărare

împovărare		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	împovărare	împovărarea
nominativ-acuzativ	plural	împovărări	împovărările
genitiv-dativ	singular	împovărări	împovărării
genitiv-dativ	plural	împovărări	împovărărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z