împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză verb tranzitiv împovăra
împovărà v. a încărca cu poveri, a copleși. verb tranzitiv împovărà
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. verb tranzitiv împovăra
împovăréz v. tr. (d. povară). Încarc mult, pun marĭ greutățĭ deasupra: a împovăra caru cu făĭnă. verb tranzitiv împovărez
| împovăra | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împovăra | împovărare | împovărat | împovărând | singular | plural | ||
| împovărând | împovărați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împovărez | (să) împovărez | împovăram | împovărai | împovărasem | |
| a II-a (tu) | împovărezi | (să) împovărezi | împovărai | împovărași | împovăraseși | ||
| a III-a (el, ea) | împovărează | (să) împovărai | împovăra | împovără | împovărase | ||
| plural | I (noi) | împovărăm | (să) împovărăm | împovăram | împovărarăm | împovăraserăm | |
| a II-a (voi) | împovărați | (să) împovărați | împovărați | împovărarăți | împovăraserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împovărează | (să) împovăreze | împovărau | împovărară | împovăraseră | ||