împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre adjectivîmpovărător
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. adjectivîmpovărător
împovărător | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | împovărător | împovărătorul | împovărătoare | împovărătoarea |
plural | împovărători | împovărătorii | împovărătoare | împovărătoarele | |
genitiv-dativ | singular | împovărător | împovărătorului | împovărătoare | împovărătoarei |
plural | împovărători | împovărătorilor | împovărătoare | împovărătoarelor |