!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă verbîmpotrivi
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. verbîmpotrivi
împotrivésc v. tr. (d. potrivă). Opun. V. refl. Mă opun, rezist. – Vechĭ mă protivesc: Dumnezeŭ trufașilor protivește-se (Ps. S. 173, 5). verbîmpotrivesc
împotrivi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împotrivi | împotrivire | împotrivit | împotrivind | singular | plural | ||
împotrivind | împotriviți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împotrivesc | (să)împotrivesc | împotriveam | împotrivii | împotrivisem | |
a II-a (tu) | împotrivești | (să)împotrivești | împotriveai | împotriviși | împotriviseși | ||
a III-a (el, ea) | împotrivește | (să)împotriveai | împotrivea | împotrivi | împotrivise | ||
plural | I (noi) | împotrivim | (să)împotrivim | împotriveam | împotrivirăm | împotriviserăm | |
a II-a (voi) | împotriviți | (să)împotriviți | împotriveați | împotrivirăți | împotriviserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împotrivesc | (să)împotrivească | împotriveau | împotriviră | împotriviseră |