împosesuire definitie

ÎMPOSESUÍRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a împosesui și rezultatul ei; arendare. substantiv femininîmposesuire

ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie. verb tranzitivîmposesui

împosesuì v. Mold. a pune în posesie, a arenda o moșie: am împosesuit moșia boierului AL. verb tranzitivîmposesuì

împosesuĭésc v. tr. Est. Pop. Arendez, daŭ în „posesie” (o moșie, o vie). verb tranzitivîmposesuĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmposesuire

împosesuire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împosesuire împosesuirea
plural împosesuiri împosesuirile
genitiv-dativ singular împosesuiri împosesuirii
plural împosesuiri împosesuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z