ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona. adjectiv împopoțonat
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză verb tranzitiv împopoțona
împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută]. verb tranzitiv împopoțonà
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. verb tranzitiv împopoțona
împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc. verb tranzitiv împopoțonez
| împopoțonat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | împopoțonat | împopoțonatul | împopoțonată | împopoțonata |
| plural | împopoțonați | împopoțonații | împopoțonate | împopoțonatele | |
| genitiv-dativ | singular | împopoțonat | împopoțonatului | împopoțonate | împopoțonatei |
| plural | împopoțonați | împopoțonaților | împopoțonate | împopoțonatelor | |