împopoțare definitie

împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză verb tranzitivîmpopoța

ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. verb tranzitivîmpopoța

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută]. verb tranzitivîmpopoțonà

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc. verb tranzitivîmpopoțonez