împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză verb tranzitiv împintena
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. verb tranzitiv împintena
| împintena | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împintena | împintenare | împintenat | împintenând | singular | plural | ||
| împintenând | împintenați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împintenez | (să) împintenez | împintenam | împintenai | împintenasem | |
| a II-a (tu) | împintenezi | (să) împintenezi | împintenai | împintenași | împintenaseși | ||
| a III-a (el, ea) | împintenează | (să) împintenai | împintena | împintenă | împintenase | ||
| plural | I (noi) | împintenăm | (să) împintenăm | împintenam | împintenarăm | împintenaserăm | |
| a II-a (voi) | împintenați | (să) împintenați | împintenați | împintenarăți | împintenaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împintenează | (să) împinteneze | împintenau | împintenară | împintenaseră | ||