împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre adjectiv împiedicător
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] - Împiedica + suf. -ător: adjectiv împiedicător
| împiedicător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | împiedicător | împiedicătorul | împiedicătoare | împiedicătoarea |
| plural | împiedicători | împiedicătorii | împiedicătoare | împiedicătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | împiedicător | împiedicătorului | împiedicătoare | împiedicătoarei |
| plural | împiedicători | împiedicătorilor | împiedicătoare | împiedicătoarelor | |