împédec (est) și împĭédec (vest), a -á v. tr. (lat. im-pedico, -áre, a prinde în pedică [!], d. pédica, pedică; vit. impedicare, pv. empedegar, fr. empêcher [pg. dial. empelgar, a cruța o osteneală]). Prind în pedică, pun pedică, leg picĭoarele: a împedeca un cal. Fig. Opresc, încurc, jenez: bagajele și ploaĭa mă împedecaŭ să merg. V. refl. Mă lovesc în mers: calu s´a împedecat și a căzut. Fig. Ministru s´a împedecat de multe greutățĭ. – Și împedic, împĭedic cînd e acc. pe răd. Și împélec (Vicĭu). V. zăticnesc. verb tranzitiv împedec
împĭédec, V. împedec. verb tranzitiv împĭedec
ÎMPIEDECÁ vb. I v. împiedica. verb tranzitiv împiedeca
| împiedeca | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împiedeca | împiedecare | împiedecat | împiedecând | singular | plural | ||
| împiedecând | împiedecați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împiedec | (să) împiedec | împiedecam | împiedecai | împiedecasem | |
| a II-a (tu) | împiedeci | (să) împiedeci | împiedecai | împiedecași | împiedecaseși | ||
| a III-a (el, ea) | împiedecă | (să) împiedecai | împiedeca | împiedecă | împiedecase | ||
| plural | I (noi) | împiedecăm | (să) împiedecăm | împiedecam | împiedecarăm | împiedecaserăm | |
| a II-a (voi) | împiedecați | (să) împiedecați | împiedecați | împiedecarăți | împiedecaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împiedecă | (să) împiedece | împiedecau | împiedecară | împiedecaseră | ||