!împiciorogá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împiciorogheáză verb împicioroga
împicĭorongéz și -ogéz, a -gá v. tr. (d. picĭoroange, unelte de umblat). Vest. Pun pe picĭoare, scol, fac să prindă putere (un convalescent orĭ un copil care începe să umble): bine că te-aĭ împicĭorogat (VR. 1928, 9, 218). Fig. Pentru o împicĭorongare a ziaruluĭ Lupta (ziaru Steagul, 10 Ĭuliŭ 1922, 1, 5). – Și -gesc. verb împicĭorongez
| împiciorogare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împiciorogare | împiciorogarea |
| plural | împiciorogări | împiciorogările | |
| genitiv-dativ | singular | împiciorogări | împiciorogării |
| plural | împiciorogări | împiciorogărilor | |