!împiciorogá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împiciorogheáză verb împicioroga
împicĭorongéz și -ogéz, a -gá v. tr. (d. picĭoroange, unelte de umblat). Vest. Pun pe picĭoare, scol, fac să prindă putere (un convalescent orĭ un copil care începe să umble): bine că te-aĭ împicĭorogat (VR. 1928, 9, 218). Fig. Pentru o împicĭorongare a ziaruluĭ Lupta (ziaru Steagul, 10 Ĭuliŭ 1922, 1, 5). – Și -gesc. verb împicĭorongez
| împicioroga | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împicioroga | împiciorogare | împiciorogat | împiciorogând | singular | plural | ||
| împiciorogând | împiciorogați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împicioroghez | (să) împicioroghez | împiciorogam | împiciorogai | împiciorogasem | |
| a II-a (tu) | împicioroghezi | (să) împicioroghezi | împiciorogai | împiciorogași | împiciorogaseși | ||
| a III-a (el, ea) | împicioroghează | (să) împiciorogai | împicioroga | împiciorogă | împiciorogase | ||
| plural | I (noi) | împiciorogăm | (să) împiciorogăm | împiciorogam | împiciorogarăm | împiciorogaserăm | |
| a II-a (voi) | împiciorogați | (să) împiciorogați | împiciorogați | împiciorogarăți | împiciorogaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împicioroghează | (să) împiciorogheze | împiciorogau | împiciorogară | împiciorogaseră | ||