!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză verb împelița
împelițà v. a se incarna: o să te impelițezi... în chip de om muritor CAR. [V. pielițà]. verb împelițà
ÎMPELIȚÁ vb. I. v. împielița. verb împelița
împelițát, -ă adj. (d. peliță, pele [!]). Încornat, el însușĭ: drac împelițat. S. m. Împelițatu, dracu. – Și ca v. refl.: să te împelițezĭ în chip de om muritor (Car. VR. 1909, 11, 209), să-țĭ ĭeĭ chip de om, vorbind de un drac. verb împelițat
| împelița | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) împelița | împelițare | împelițat | împelițând | singular | plural | ||
| împelițând | împelițați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | împelițez | (să) împelițez | împelițam | împelițai | împelițasem | |
| a II-a (tu) | împelițezi | (să) împelițezi | împelițai | împelițași | împelițaseși | ||
| a III-a (el, ea) | împelițează | (să) împelițai | împelița | împeliță | împelițase | ||
| plural | I (noi) | împelițăm | (să) împelițăm | împelițam | împelițarăm | împelițaserăm | |
| a II-a (voi) | împelițați | (să) împelițați | împelițați | împelițarăți | împelițaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | împelițează | (să) împelițeze | împelițau | împelițară | împelițaseră | ||