împețire definitie

împețire f. pețire: cu Lia drăgălașă să cate împețire AL. substantiv femininîmpețire

pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc. verb tranzitivpețesc

împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă verb tranzitivîmpeți

împețì v. a peți: am hotărât s’o împețesc pentru tine POP. verb tranzitivîmpețì

ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. verb tranzitivîmpeți

împețésc, V. pețesc. verb tranzitivîmpețesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîmpețire

împețire		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	împețire	împețirea
nominativ-acuzativ	plural	împețiri	împețirile
genitiv-dativ	singular	împețiri	împețirii
genitiv-dativ	plural	împețiri	împețirilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z