pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc. verb tranzitiv pețesc
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă verb tranzitiv împeți
împețì v. a peți: am hotărât s’o împețesc pentru tine POP. verb tranzitiv împețì
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. verb tranzitiv împeți
împețésc, V. pețesc. verb tranzitiv împețesc
| împețire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | împețire | împețirea |
| plural | împețiri | împețirile | |
| genitiv-dativ | singular | împețiri | împețirii |
| plural | împețiri | împețirilor | |