pețésc v. tr. (lat. *pĕtesco, *pĕtire îld. pĕto, pétere, a cere; sp. pg. pedir. V. petițiune). Cer în căsătorie p. altu saŭ p. mine. – Și împețesc. verb tranzitivpețesc
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă verb tranzitivîmpeți
împețì v. a peți: am hotărât s’o împețesc pentru tine POP. verb tranzitivîmpețì
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. verb tranzitivîmpeți
împețésc, V. pețesc. verb tranzitivîmpețesc
împeți | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)împeți | împețire | împețit | împețind | singular | plural | ||
împețind | împețiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | împețesc | (să)împețesc | împețeam | împeții | împețisem | |
a II-a (tu) | împețești | (să)împețești | împețeai | împețiși | împețiseși | ||
a III-a (el, ea) | împețește | (să)împețeai | împețea | împeți | împețise | ||
plural | I (noi) | împețim | (să)împețim | împețeam | împețirăm | împețiserăm | |
a II-a (voi) | împețiți | (să)împețiți | împețeați | împețirăți | împețiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | împețesc | (să)împețească | împețeau | împețiră | împețiseră |